sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Început bun pentru implementarea Programei catehetice la Piatra Neamț

Marţi, 11 noiembrie 2014, au debutat în Protopopiatul Piatra-Neamţ întâlnirile catehetice în cadrul cercurilor pastoral-misionare.

La biserica parohiei "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Piatra Neamț a fost susținută cateheza cu titlul "Ce ne învață Sfinții Părinți despre Sfânta Împărtășanie?” A fost prima cateheză susținută public din cadrul acțiunii de implementare a Programului catehetic inițiat în Arhiepiscopia Iașilor.Prezntarea susţinută de părintele Ioan Apreotesei a reunit preoţii din Cercul pastoral nr.2 ocrotit de Sfânta Mc. Haritina şi profesorii de religie Gabriela Grădinaru şi Bogdan Chirilă din Şcoala Gimnazială Nr. 5 Piatra-Neamţ.
Cateheza a fost susținută la demisolul bisericii participând peste optzeci de credincioși din parohie la care s-au adăugat elevi ai şcolii amintite. Prezentarea s-a axat în principal pe expunerea învățăturii Sfinților Părinți cu privire la Taina Sfintei Împărtășanii. Au fost evocați printre alții: Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Vasile cel Mare, Cuv. Filotei Zervacos, Avva Isac. La finele prezentării Pr. Inspector eparhial Bogdan Racu a spus câteva cuvinte despre însemnătatea învățăturii Sf. Părinți cu privire la Sf. Împărtășanie provocând la dialog pe cei prezenți și actualizând învățătura în rugăciunile dinainte și de după Sf. Împărtășanie. Au mai luat cuvântul Pr. Protopop Valentin Tofan și Pr. Coordonator Ștefan Zaharia punctând fiecare rolul Sfinţilor Părinți în traducerea Tainei Sfintei Împărtășanii pe înțelesul creștinului. Prima parte a întâlnirii s-a încheiat cu rostirea unei rugăciuni și participarea la o poză de grup a tuturor celor prezenți.
În cea de-a doua parte a întâlnirii Pr. Inspector eparhial Bogdan Racu a prezentat celor prezenți, preoți și profesori de religie, Programa Catehetică pe anul 2014, lucrare care vine în ajutor celor care se pregătesc să folosească acest tip de expunere în fața credincioșilor cu diferite ocazii. S-a dezbătut pe marginea temei luând cuvântul Pr. Alecu Amarinei, Pr. Sorinel Ionică, Pr. Protopop Valentin Tofan , Pr. Constantin Munteanu dar și Inspectorul de religie pe județul Neamț, Domnul Mihai Giosan. Acesta din urmă a subliniat importanța catehizării creștinilor pe segmente de vârstă și pregătire.
La închiderea lucrărilor Pr. Inspector eparhial Bogdan Racu a mulțumit pentru organizarea evenimentului menționând cât de important este feedback-ul din teren pentru departamentul de cateheză pe care îl conduce în cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Mărturie participant: Am fost foarte impresionat de modul de organizare a catehezei şi am înţeles mesajul Mântuitorului referitor la relaţia noastră cu El prin Sfânta Împărtăşanie. Mulţumesc Bunului Dumnezeu că m-a învrednicit să particip la această cateheză, la care am simţit atmosfera întâlnirii cu Iisus Hristos în cuvânt şi împărtăşire din dragostea Lui. - Prof. Gh. Constantinescu

Pr. Constantin Ovidiu Munteanu, Pr. Ionuţ Apreotesei