luni, 26 decembrie 2011

Colindăm Doamne colind

Colindul sfânt şi bun... colind cântat de glasuri de copiii. Glasuri de îngeri.
A doua zi de Crăciun a adus aceste glasuri în biserica parohiei Mărgineni 2.
Părintele paroh Dan Voicu a primit alături de enoriaşi cu dragoste şi bucurie grupul de colindători ai Şcolii cu clasele I-VIII Mărgineni, coordonaţi de doamna director Dorina Surdu.
Copiii au prezentat un recital de colinde tradiţionale şi au reamintit prin inocenţa sufletelor lor cât şi prin portul naţional de cetele de colindători din deceniile trecute. Întreaga lor activitate sub bagheta doamnei director se înscrie în promovarea tradiţiilor şi cântecului popular într-o lume care simte cu ardoare nevoia regăsirii izvoarelor trăirii curate, creştineşti şi tradiţionale româneşti.
 Ca mulţumire corala "Sfântul Efrem cel Nou" a interpretat un ultim concert de colinde pentru anul 2011, încheind astfel şirul celor cinci reprezentaţii, pornit în 15 decembrie 2011, la Girov.
Toţi colindătorii, şi mici şi mari, au primit cadouri din partea părintelui paroh şi a doamnei preotese cât şi binecuvântări pentru noul an ce se apropie cu paşi repezi.
---

Cu acest prilej, Biroul de catehizare al Protopopiatului Piatra-Neamţ, prin preotul coordonator Ştefan Zaharia, vă urează un an binecuvântat şi împlinirea tuturor dorinţelor spre mântuire!
La mulţi ani!


duminică, 18 decembrie 2011

Concerte de colinde în bisericile din Protopopiatul Piatra-Neamţ

Duminică, 18 decembrie 2011, în ziua prăznuirii Cuviosului Daniil Sihastrul, în mai multe biserici din Protopopiatul Piatra-Neamţ, colindătorii au bucurat sufletele credincioşilor, glasurile lor vestind apropierea Praznicului Împărătesc al Naşterii Domnului.
 La biserica "Sfântul Nicolae" a parohiei Talpa, un grup de copii (fiii familiilor de preoţi) au prefaţat concertul de colinde al corale "Sfântul Efrem cel Nou". Părintele paroh Cristian Hanganu a ţinut un cuvânt de învăţătură despre importanţa colindului ca obicei şi manifestare artistică şi a explicat termenii specifici acestor cântări.
Totodată a mulţumit pentru dragostea manifestată de credincioşii prezenţi pentru sfânta liturghie şi pentru colinde, subliniindu-se că şi slujirea şi colindul relevă aceleaşi adevăruri de credinţă.
După concert, părintele paroh a mulţumit şi tinerilor şi copiilor pentru implicare, cât şi pentru participarea la catehezele parohiale şi la proiectul "Alege Şcoala!", trei dintre tineri făcând parte din grupul de copii participanţi la Tabăra de creaţie "Licăr de lumină" Durău, din august 2011.

În seara aceleaşi zile în biserica parohiei Secu-Taşca, la iniţiativa preotului paroh Dan Caia şi cu implicarea autorităţilor locale, a avut loc un concert de colinde iar dintre invitaţi amintim grupul Katharsis şi părintele Marius Ciprian Pop.
 Părintele Dan Caia a dorit săvârşirea slujbelor de sfinţire a apei şi a Te-Deum-ului de mulţumire pentru ajutorul primit de la Dumnezeu în lucrarea de înălţare a bisericii.
După slujbă a fost prezentat un amplu moment artistic, cu bucuria întâlnirii cu membrii formaţiei Katharsis (originari din Botoşani). Cei patru membri ai formaţiei au interpretat colinde bizantine cât şi colinde acompaniate de chitară.
 Părintele Marius Ciprian Pop a dorit să înceapă colindul cu o priceasnă de Naşterea Domnului, pentru a face legătura cu slujirea de la sărbătoarea hramului parohiei, Schimbarea la Faţă.
Părintele a cântat colinde populare cât şi ardeleneşti şi a închegat un dialog cu credincioşii aflaţi în număr mare la acest moment.
 În încheiere, părintele paroh Dan Caia a mulţumit tuturor celor prezenţi cât şi celor implicaţi în organizarea momentului sau în înălţarea bisericii. Cu acest prilej au adresat cuvinte de mulţumire şi urări de sărbători şi domnul Mihai Archip, Prefectul Judeţului Neamţ, cât şi domnul Nicolae Sălăgean, fostul director de la Carpatcement Bicaz, unul dintre ctitorii sfântului locaş.

Concerte de colinde au fost organizate de asemenea şi în parohiile Gara Veche şi Mărăţei 1.
Fotografii de la aceste evenimente pot vi vizionate prin accesarea linkurilor:

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Colindul sfânt şi bun

Bucuria colindului împletită cu săvârşirea slujbelor Bisericii noastre se revarsă în toate parohiile din Protopopiatul Piatra-Neamţ. Tradiţia colindului cântat de preoţi ia contur în din ce în ce mai multe biserici. Anii trecuţi, din înaltul Lacului Roşu şi până-n Brăşăuţii Dumbravei, din rateşul Oşlobanului şi până-n Vlădicenii împăduriţi, glasurile preoţilor reunite ca într-unul singur au vestit credincioşilor Naşterea Domnului.
Corala "Sfântul Efrem cel Nou", alcătuită din preoţii: Dan Mihai Voicu (Mărgineni 2), Cătălin Mihai Bucur (Ştefan cel Mare 2), Ştefan Zaharia (Conţeşti), Paul Grigore Sava (Popeşti), Cristian Petru Hanganu (Talpa) a susţinut zilele acestea câteva miniconcerte de colinde. 
Prima reprezentaţie a fost în Şcoala cu clasele I-VIII Girov, joi, 15 decembrie 2011, cu prilejul Zilelor Şcolii Girov, în deschiderea Festivalului Judeţean de colinde "Deschide uşa, creştine!", ediţia a treia. La acest moment au participat şi părinţii Andrei Todiraşcu (Băluşeşti) şi Ionel Popoacă (Bicazu Ardelean 1).
http://ihnk.blogspot.com/
Ieri, 16 decembrie 2011, după săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, corala a concertat în capela parohiei "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" din localitatea cu acelaşi nume. La concert a fost prezent, ca invitat şi părintele Nicolae Iliuţă (Duşeşti)
 Preotul Ştefan Zaharia (Conţeşti) a vorbit credincioşilor despre importanţa Tainei Sfântului Maslu şi despre Spovedanie, ca taine de vindecare trupească şi sufletească, cât şi despre colind ca parte a personalităţii poporului român. Părintele paroh Cătălin Bucur a adus mulţumire credincioşilor prezenţi şi părinţilor colindători, cu nădejdea că Bunul Dumnezeu va aduce pe lângă bucuria înălţării noului locaş de cult şi împlinirea tuturor dorinţelor.
Programul a fost prezentat apoi în biserica "Buna Vestire" a parohiei Popeşti.
Părintele Cătălin Bucur (Ştefan cel Mare 2) a ţinut un scurt cuvânt de învăţătură din care vă redăm câteva idei:
"Cu ajutorul Bunului Dumnezeu ne-am bucurat împreună de Taina Sfântului Maslu şi încercăm să prefigurăm prin rugăciune şi colind seara Crăciunului, în care noi mergem la cei dragi şi vestim Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.
 Sărbătoarea aceasta este deosebită şi se bucură de o atenţie sporită din partea credincioşilor. Mântuitorul nostru Iisus Hristos în ieslea din Betleem s-a pogorât pe pământul pe care El Însuşi îl făcuse prin acţiunea Sa de Cuvânt. La Naşterea Mântuitorului s-a bucurat întreg pământul, însă oamenii i-au oferit doar o iesle sărăcăcioasă.În noaptea aceea cerul şi pământul s-au bucurat, îngerii i-au adus slavă, păstorii i-au oferit cântul fluierelor, magii i-au adus aur, smirnă şi tămâie. Fiecare dintre noi trebuie să aducă aşadar un dar lui Hristos.
Ne bucurăm să vedem un număr mare de tineri care Îl caută pe Hristos în Casa Domnului, înţelegând grija de suflet pentru primirea Pruncului cu inimă curată."
După concertul de colinde, părintele paroh Paul Sava a mulţumit celor prezenţi şi a subliniat importanţa legăturii tinerilor cu Biserica şi a felicitat pe toţi copiii prezenţi la acest moment, mare parte dintre ei fiind prezenţi şi la catehezele "Hristos împărtăşit copiilor".
 Următoarele parohii care vor primi colindul coralei "Sfântul Efrem cel Nou" sunt Talpa (18 decembrie 2011) şi Mărgineni 2 (26 decembrie 2011).

joi, 8 decembrie 2011

Sfântul Nicolae - ocrotitor al copiilor şi al personalului de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Ştefan cel Mare

Sfântul Nicolae este pe bună dreptate ocrotitorul copiilor, iar acest adevăr a fost adeverit încă o dată şi la Ştefan cel Mare, la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă.
Luni, 5 decembrie 2011, în această instituţie a avut loc un eveniment care tinde să devină tradiţie, prin implicarea părintelui Nicolae Văideanu (parohia Cârligi, comuna Ştefan cel Mare).
Cu bucuria împlinirii acestei manifestări părintele Nicolae ne-a declarat:
În fiecare an copiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din comuna Ştefan cel Mare se bucură de reaprinderea spiritului sărbătorilor de iarnă, prin manifestari cultural-spirituale. Şi anul acesta am ţinut să aprindem lumânarea sărbătorilor de iarnă în paraclisul cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae", alături de mai mulţi colegi preoţi prin săvârşirea slujbei de sfinţire a apei. La acest eveniment au mai luat parte şi profesorii Centrului, personalul administrativ bucurându-se şi de prezenţa unui grup de olandezi, care au primit cu bucurie evenimentul în sine.
 
În cuvântul de învăţătură rostit de părintele profesor Nicolae Văideanu a fost prezentată viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Nicolae - cel care prin cuvântul şi fapta lui, a căutat să lumineze înaintea oamenilor, ca să se preamărească Tatăl cel din ceruri. Mâna lui era întinsă mereu către cei săraci, lipsiţi şi oropsiţi .
În partea a doua a evenimentului, copiii au prezentat un program artistic bine elaborat. Osteneala şi jertfa copiilor a fost răsplătită cu o agapă şi daruri. 
Doamna director Liliana Apachiţei a oferit "Diplome de onoare" şi a ţinut să mulţumească celor implicaţi în buna desfăşurare a activităţii cu caracter spiritual ce a devenit după cum spuneam şi la început deja tradiţie în cadrul acestei instituţii.
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din comuna Ştefan cel Mare a fost  înfiinţat în anul 1969, în scopul recuperării, ocrotirii şi profesionalizării elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, abandonaţi sau proveniţi din familii dezorganizate. În anul înfiinţării, 1969, şcoala specială număra 4 cadre didactice, 3 muncitori de întreţinere şi 38 elevi cu handicap fizic, repartizaţi în trei clase pe două meserii: bucătar-cofetar şi fotograf.
Datorită  faptului că populaţia şcolară a crescut în 1970 pe lângă construcţiile existente (conac, construcţii anexe), au fost terminate: internatul, cantina, şcoala. În anul 1974 erau şcolarizaţi un număr de 450 elevi iar personalul didactic şi administrativ ajungea la 120, apărând astfel şi meserii noi: tricotaje, zootehnie, horticultură, tâmplărie, prelucrători carne şi lapte. 
Pe parcursul anilor instituţia s-a dezvoltat foarte mult ajungând să aibă astăzi o bază materială compatibilă cu serviciile educaţionale planificate. Ca Şcoală de Arte şi Meserii, învăţământ special, ea oferă instruire în următoarele domenii:Textile-pielărie, Agricultură, Alimentaţie publică, Tâmplărie.

http://www.ziarullumina.ro/articole;1809;1;66549;0;Sarbatoarea-Sfantului-Nicolae-la-Centrul-Scolar-din-Stefan-cel-Mare.html

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor, sărbătorit la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” Piatra-Neamţ

 
Prăznuirea Sfântului Stelian Paflagonul a prilejuit şi în Protopopiatul Piatra-Neamţ bucuria rugăciunii către Dumnezeu şi sfinţii Săi, vasele alese prin care noi toţi primim harul Lui. În multe dintre bisericile nemţene Sfânta Liturghie a oferit credincioşilor comuniunea cu Hristos prin împărtăşirea Sfintelor Taine.
            După-amiaza zilei de 26 noiembrie 2011 a înscris în jurnalul activităţilor Centrului catehetic protopopesc „Sfântul Efrem cel Nou” Piatra-Neamţ un moment de sărbătoare: slujirea Tainei Sfântului Maslu la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” Piatra-Neamţ. Specificul acestei unităţi de învăţământ este unul particular, aici fiind înregistraţi copii cu cerinţe educative speciale.
            Preotul paroh Alexandru Găină ne-a declarat cu acest prilej:
            Bucuria prăznuirii ocrotitorului Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” Piatra-Neamţ, Sfântul Stelian – ocrotitorul copiilor, s-a manifestat prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu şi a unui Trisaghion pentru copii din centru adormiţi în Domnul. Astăzi (26.11.2011), alături de copiii, tinerii şi cadrele din centru au fost alături şi preoţii Mihai Cătălin Bucur, de la parohia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare”, preotul de caritate Ştefan Apetroaie de la biserica „Sfântul Ierarh Spiridon şi Sfântul Ierarh Nectarie” a Spitalului Judeţean Neamţ şi preotul Ştefan Zaharia, coordonatorul Biroului de catehizare al Protopopiatului Piatra-Neamţ. Taina Sfântului Maslu s-a desfăşurat în noul cadru al capelei „Sfântul Stelian”, în corpul de clădire în care urmează să fie finalizate lucrările de reabilitare. Cu acest prilej s-a adus mulţumire şi părintelui Cornel Valentin Ghiurcă, actualul paroh de la Taşca, cel care a iniţiat şi organizat actuala capelă a centrului.
            Doamna director Irina Bălţătescu ne-a oferit de asemenea câteva cuvinte:
            Înainte de a inaugura şi a găzdui noua capelă a centrului nostru s-a săvârşit slujba Sfântului Maslu cu prilejul sărbătoririi Sfântului Stelian, ocrotitorul nostru, la care au participat 70 de copii şi cadrele didactice ale unităţii noastre de învăţământ. Obiectivul nostru principal este amenajarea capelei celei noi, care va fi de altfel o biserică în miniatură, respectând însă specificul unei capele, acesta oferind multă încurajare şi celorlalte proiecte pe care le derulăm şi dintre care aminitim: finanţarea reabilitării tuturor spaţiilor centrului, pe care o prognozăm ca având termen final în vara anului viitor, care este de altfel şi anul Tainelor de vindecare sufletească şi trupească, şi care cuprinde terenuri de sport, de joacă şi recreere, o sală de festivităţi, un club de „Timp liber” dar şi alte facilităţi. De asemenea dorim continuarea şi derularea tuturor evenimentelor din cadrul parteneriatelor educaţionale pe care le avem cu Colegiile Naţionale „Calistrat Hogaş”, „Gheorghi Asachi”, Colegiul Sportiv Piatra-Neamţ, Şcolile cu clasele I-VIII nr. 11 şi nr. 8, Grupurile Şcolare „Elena Doamna” şi „Dimitrie Leonida”, Liceul Comercial „Spiru Haret” şi alte instituţii de învăţământ din Piatra-Neamţ cât şi cu Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu”, Casa Corpului Didactic Neamţ, Direcţia pentru Sport Neamţ, dar şi cu parohiile „Cuvioasa Parascheva” şi „Buna Vestire” Piatra-Neamţ, „Sfântul Nicolae” Conţeşti-Girov şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea cu acelaşi nume, iar în curând şi cu Consiliul Local al Tinerilor Piatra-Neamţ.
            În perioada imediat următoare vom pregăti un program legat de sărbătorile de iarnă care va cuprinde colinde şi cântări de iarnă prin implicarea doamnei profesor Corina Ursache şi a părintelui Alexandru Găină, care vor instrui grupul vocal „Sfântul Roman Melodul” al centrului, program care va fi prezentat atât în centru cât şi în alte instituţii partenere.
            Copiii din centru au fost implicaţi şi în Proiectul „Alege Şcoala!”, copiii participînd în vara acestui an la Tabăra „Licăr de lumină” Durău, în unitatea noastră desfăşurându-se şi programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”.
            Până la 15 decembrie 2011, copiii din centru vor participa şi la concursul „Alege Şcoala!”, organizat în Protopopiatul Piatra-Neamţ, în urma căruia fiecare copil va fi premiat cu rechizite şi materiale şcolare.

http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-iasilor/sfantul-stelian-sarbatorit-la-centrul-alexandru-rosca-din-piatra

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Atelier de formare pentru preoţii Protopopiatului Piatra Neamţ

La Casa de oaspeţi "Sfântul Nicolae" din Iaşi a Mitropoliei Modovei şi Bucovinei s-a încheiat ieri (11 noiembrie 2011) atelierul de formare pentru proiectul "Alege şcoala!" cu preoţi din Protopopiatul Piatra Neamţ. La această ultimă întâlnire, din cele trei programate, au participat 12 preoţi, din cei 37 implicaţi în activităţile proiectului. Cursurile s-au derulat timp de două zile (10-11 noiembrie), iar preoţii au primit informaţii referitoare la metodele psiho-pedagogice şi instrumentele de lucru pentru transmiterea mesajului religios copiilor şi tinerilor. "După aceste cursuri preoţii vor organiza activităţi catehetice şi concursul "Alege şcoala". De asemenea, finalitatea demersului educaţional al proiectului constă în stabilirea noţiunilor reale de bază pentru continuarea şcolii şi pregătirea copiilor pentru viaţă", a declarat pr. Sebastian Teacu, inspector pentru cateheză parohială în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. Primele două ateliere de formare cu preoţii din Protopopiatul Piatra Neamţ au avut loc în perioada 27-28 octombrie şi 3-4 noiembrie 2011. Întâlnirile s-au derulat cu sprijinul şi implicarea părintelui Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, şi a pr. Ştefan Zaharia, responsabil pentru cateheză parohială în cadrul Protopopiatului Piatra Neamţ. (C.C.)

Articol preluat de pe situl publicaţiei Ziarul Lumina: http://www.ziarullumina.ro/articole;1782;0;65240;0;Atelier-de-formare-pentru-preotii-Protopopiatului-Piatra-Neamt.html

miercuri, 15 iunie 2011

Pentru a veni in spijinul dumneavoastra, a parohiilor care aplicati proiectul "Alege Scoala!" va indicam modul corect de completare a dosarelor:


- cele 9 exemplare de Fisa Grup Tinta


- cele 9 exemplare de Declaratie consimtamant copil pe care le introduceti in fiecare Fisa Grup Tinta


- cele 3 exemplare de Formular de inscriere in tabara pentru cei trei copii care merg in tabara


- cele 3 exemplare de Formular de selectie pt tabara pentru pentru cei trei copii care merg in tabara


- cele 3 exemplare de Raport pt lectia de catehizare - datate in noiembrie - decembrie 2010. 
Va rog de asemenea sa nu uitati:


- COPIE CERTIFICAT DE NASTERE PT CEI 9 COPII


- ANCHETE SOCIALE PT CEI CARE MERG IN TABARA

marți, 14 iunie 2011

"Alege Şcoala!"

Marţi, 14 iunie 2011, la Protopopiatul Piatra-Neamţ a avut loc şedinţa cu preoţii ale căror parohii sunt implicate în Proiectul "Alege Şcoala!".
Cele 37 de parohii aplicante vor completa în cursul acestei săptămâni (data limită: vineri, 17 iunie 2011, ora 14.00) dosarele necesare pentru selecţionarea şi înscrierea în tabără a copiilor participanţi la orele de cateheză parohială.
Astfel 108 copii din Protopopiatul Piatra-Neamţ vor participa în Tabăra de Creaţie "Licăr de Lumină", cel mai probabil în luna august a acestui an, în locaţia "Castelul Sturdza - Centrul social-cultural „Sfântul Ilie" Miclăuşeni", judeţul Iaşi.
În paralel cu această tabără şi locaţie, timp de 12 săptămâni, alţi aproximativ 8000 de copii din Patriarhia Română vor participa în taberele de la Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastru" Durău (Neamţ), Mănăstirea Caraiman - Buşteni (Prahova) şi Mănăstirea Tismana (Gorj).

Proiectul "Alege Şcoala!" face parte din Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2, "Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii", Domeniul major de intervenţie 2. 2. "Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii".

joi, 9 iunie 2011

IMPORTANT PENTRU PAROHIILE DIN PROIECTUL "ALEGE ŞCOALA!"

Preacucernici Părinţi,

Cu aleasă preţuire vă anunţăm că în vacanţa de vară 2011 Patriarhia Română şi Fundaţia World Vision România organizează în cadrul proiectului „Alege Şcoala!” tabere de creaţie pentru copiii participanţi la catehezele din programul „Hristos împărtăşit copiilor”.

Întrucât şi parohia dumneavoastră este înscrisă în registrul parohiilor aplicante şi beneficiare, vă invităm marţi, 13 iunie 2011, la Protopopiatul Piatra-Neamţ, la ora 10.
Pentru a putea completa dosarul necesar vă rugăm să aveţi la dumneavoastră ştampila parohiei şi certificatul de naştere al copiilor în copie.
Menţionez că în dosar se găsesc 9 fişe pe care trebuie să le completăm pentru grupul ţintă, deci e necesar să aveţi 9 certificate de naştere în copie.
În tabără vor merge 3 copii din fiecare parohie.
Tabăra va fi organizată pentru copiii din Protopopiatul Piatra-Neamţ la Castelul Sturdza – Miclăuşeni.

TABĂRA ESTE GRATUITĂ!
Neparticiparea dumneavoastră la întâlnirea de la protopopiat duce obligatoriu la pierderea locurilor de tabără.

Proiectul „Alege şcoala!” se încadrează în linia de finanţare a proiectelor strategice nr. 61, „A doua şansă în educaţie”, axa prioritară 2, domeniul major de intervenţie 2.2., „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”.

marți, 10 mai 2011

Etapa eparhială a Concursului "Copilul în familie"

Luni, 9 mai 2011, la Iaşi, s-a desfăşurat etapa eparhială a Concursului Naţional de Creaţie "Copilul în familie".
În sala Juventus a Institutului Ecumenic al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, reprezentanţii celor 12 protopopiate din Arhiepiscopia Iaşilor au prezentat în cadrul celor două secţiuni: literară şi artistică, lucrările câştigătoare la faza pe protoierie.
Reprezentantele Protopopiatului Piatra-Neamţ, Ana Maria Molcăluţ şi Diana Beatrice Sasu au primit diplome de participare, lucrările lor fiind reţinute pentru a fi expuse la Bucureşti, cu ocazia Şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 19-20 mai 2011.
Am prezentat un eseu despre Taina Sfântului Botez, fiind îndrumată de părinţii mei. Pentru acest concurs m-am pregătit din timp şi am ales să vin îmbrăcată într-un costum naţional. Din eseul pe care l-am susţinut pot extrage ideea că fără Taina Sfântului Botez nu ne putem mântui şi nu putem fi alături de Dumnezeu. (interviu Ziarul Lumina - Ana Maria Molcăluţ, 11 ani: http://www.ziarullumina.ro/articole;1598;1;56542;0;Concursul-national-de-creatie-Copilul-in-familie---etapa-eparhiala.html)
Am avut emoţii foarte mari pentru că materialele icoanei pe care am pictat-o au fost materiale reciclabile sau resturi: rama de lemn este foarte veche şi a fost luată de la un tablou iar sticla este un geam termopan al cărui spate este deteriorat. Nu ştiu dacă comisia a înţeles că nu am folosit tehnica icoanei pe sticlă tocmai din acest motiv, deoarece am intenţionat să arăt că nu este necesar să aruncăm lucrurile fără folos, însă eu sunt foarte bucuroasă că am fost prezentă la acest concurs. (Diana Beatrice Sasu, 10 ani)
Drumul de întoarcere de la concurs s-a constituit într-o miniexcursie. Ana şi Diana s-au închinat la moaştele Cuvioasei Parascheva, rugându-se pentru toţi copii participanţi la toate fazele acestui concurs, şi au vizitat Complexul Miclăuşeni, locul unde vor participa şi ele în vara acestui an, la Tabăra "Licăr de Lumină" a Proiectului "Alege Şcoala!", proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, susţinut de Patriarhia Română şi World Vision România.

marți, 3 mai 2011

Concursul Național de Creație "Copilul în familie"

Joi, 24 aprilie 2011, în sediul Protopopiatului Piatra-Neamţ, s-a desfăşurat faza pe protopopiat „Botezul meu” a Concursului Naţional de Creaţie „Copilul în familie”, fiind asociat cu omagierea anului Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română.

Tematica acestei întâlniri a fost Taina Sfântului Botez, pornind de la modul cum se reflectă în viaţa copilului evenimentul major al Botezului propriu, în secţiunea literară a concursului, şi continuând cu scena Botezului sau cu altă creaţie legată de Botez care a purtata marca originalităţii autorului, în secţiunea artistică.

Câştigătorii celor două secţiuni sunt Molcăluţ Ana-Maria (eseu) şi Sasu Diana-Beatrice (pictură) din parohia Conţeşti, locul al doilea a fost oferit domnişoarelor Saponar Ana-Maria (parohia Bicaz Chei II) şi Radu Maria Georgiana (parohia Dumbrava Roşie II) şi tânărului Lungu-Ailenei Emilian (parohia Dumbrava Roşie II), locul al treilea: Ţepeş Paula-Ioana (Bicaz Chei II), Mocanu Mihaela (Conţeşti), premiul special: Macovei Ana-Maria (parohia Negreşti I) şi Mogoşan Elena-Cătălina (parohia Bicaz Chei II), iar ceilalţi participanţi au primit diplome de participare.

Premiile au fost oferite de Protopopiatul Piatra-Neamţ şi au constat în obiecte de colportaj.

Acest concurs a fost o urmare a iniţiativei din anul trecut a Patriarhiei Române (Concursul „Crezul meu!”) şi va reuni în luna mai a acestui an, după faza eparhială, reprezentanţii tuturor eparhiilor la Bucureşti.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Concursul Naţional de creaţie "Copilul în familie"

Vă oferim mai jos informaţii legate de Concursul Naţional de creaţie "Copilul în familie".

Tematica:

Concursul se va desfăşura pe două secţiuni, una LITERARĂ şi una ARTISTICĂ.

a) Pentru secţiunea literară se va alcătui un eseu de maxim 1 pagină (eseul să fie redactat computerizat astfel: font Arial, marime 12. Autorul se va semna la sfârşitul lucrării folosind numele complet, adresa de domiciliu, numele parohiei şi al protopopiatului din care face parte. Lucrările vor fi arhivate de fiecare instituţie organizatoare în parte), o poezie sau altă lucrare literară cu tema BOTEZUL MEU (pornind de la modul în care se reflectă în viaţa copilului evenimentul major al Botezului propriu), lucrare care va fi rostită/citită în perioada finală a etapei într-un cadru festiv şi apoi evaluată după următoarele criterii:

- Conţinut (limbaj teologic, conexiune cu Învăţătura de credinţă, elemente de doctrină) – 30 pct.
- Claritate – 20 pct.
- Imaginaţie şi originalitate – 30 pct.
- Cursivitate şi expresivitate în rostire - 20 pct.

b) Pentru secţiunea artistică se va alcătui o lucrare artistică (desen sau pictură) reprezentând tema Botezul meu care va purta marca originalităţii autorului. Poate fi reprezentată scena Botezului Domnului sau alte creaţii legate de botez. Lucrările vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii festive odată cu evaluarea secţiunii literare. Criteriile de evaluare sunt:

- Calitatea tehnică a execuţiei desenului – 20 pct.
- Conţinut teologic – 30 pct.
- Armonia cromatică – 10 pct.
- Complexitatea compoziţiei realizate – 10 pct.
- Gradul de creativitate – 30 pct.

Participanţi:

Copiii cu vârste cuprinse între 10 – 16 ani (clasele a V-a – a X-a) din parohiile circumscrise Arhiepiscopiei Iaşilor (obligatoriu copiii înscrişi în grupele catehetice ale parohiilor participante la Proiectul Alege şcoala!).

Premierea la nivelul Protopopiatului se va face în felul următor:

În perioada Săptămânii Luminate (joi, 28 aprilie 2011, ora 12) în cadru festiv prin organizarea unui eveniment de către responsabilii pentru cateheza parohială din protopopiat intitulat Botezul meu şi asociat cu omagierea Anului comemorativ al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română de către Biserica Ortodoxă Română. Cheltuielile pentru aceste evenimente, incluzând transportul copiilor, vor fi acoperite de către Protopopiat. Evenimentul se va desfăşura în sala de şedinţe a protopopiatului. Comisia de jurizare va avea în componenţă următoarele persoane: preotul protopop, un profesor de religie, responsabilul cu cateheza la nivel de protopopiat şi secretarul protopopiatului. Diplomele pentru participanţi vor fi transmise de la Biroul eparhial de catehizare şi vor fi semnate de către parintele protopop. Cheltuielile pentru aceste evenimente vor fi acoperite de către Protopopiat.

Toate parohiile participante vor răspunde OBLIGATORIU invitaţiei până vineri 22 aprilie 2011:
- prin sms: 0742018058.
Mail-ul (sms-ul) va conţine următoarele date: numele parohiei, numele reprezentanţilor / secţie; model: Parohia Conţeşti, Popescu Ion / eseu, Ionescu Maria / desen (sau pictură sau altă lucrare artistrică).

vineri, 8 aprilie 2011

Conferinţă ATOR, 11 aprilie 2011

Tinerii doritori să facă parte din A.T.O.R. sunt invitaţi să se adreseze preoţilor parohi pentru mai multe informaţii sau în mod direct părintelui Nicău Nicolae, coordonator A.T.O.R. Piatra-Neamţ (parohia "Naşterea Maicii Domnului" Mărăţei, zona 1 Mai) sau părintelui Rotariu Iustin, secretarul asociaţiei (parohia "Sfântul Procopie" Hîrtop, comuna Bârgăoani).

Concursul Naţional de Creaţie "Copilul în familie"

Biroul de catehizare a tineretului al Protopopiatului Piatra-Neamţ
organizează joi, 28 aprilie 2011, ora 12, etapa pe protopopiat a
Concursului Naţional de Creaţie "Copilul în familie".
La acest concurs sunt invitaţi copiii, cu vârste între 10 şi 16 ani, câştigători ai fazei pe parohie.
Secţiunile concursului sunt:
- secţiunea literară, care va consta în alcătuirea unui eseu sau a unei lucrări literare prin care copilul să omagieze Taina Sfântului Botez;
- secţiunea artistică, care va consta în alcătuirea unei lucrări, fie pictură, desen sau altă lucrare artistică.
Câştigătorii acestei faze vor merge la Iaşi, pentru a reprezenta Protopopiatul la faza eparhială. 
Despre ceea ce urmează după ne oferă informaţii părintele inspector patriarhal Costin Năclad: În perioada de început a lunii mai şi până pe 5 mai se va organiza o comisie de evaluare a lucrărilor literare şi o expoziţie la care se vor afişa lucrările cele mai frumoase, urmând ca în data de 21 mai să fie premiaţi toţi câştigătorii de la nivelul eparhiilor, la hramul Catedralei Patriarhale, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
Premiile vor consta în cărţi, materiale de colportaj, dar şi excursii şi pelerinaje.

joi, 17 martie 2011

Concurs de iconografie

În perioada Postului Mare gândul şi fapta se contopesc în rugăciune, pocăinţă şi milostenie.
Icoana Învierii către care toţi tindem cu bucuria celebrării Praznicului praznicelor şi Sărbătorii sărbătorilor devine astfel prototip al tuturor icoanelor şi avatar al experienţei noastre creştine.
Îndemnăm cu acest prilej al postirii şi meditaţiei pe toţi fraţii preoţi să insufle copiilor care participă la cateheze dragostea de a picta, schiţa sau colora icoane pe tema sărbătorilor pascale dar şi a altor sărbători creştine.
Cu bucuria vederii roadelor micilor iconografi, aştept lucrările lor pe lemn sau sticlă la sediul protopopiatului până vineri 15 aprilie 2011.
Va mulţumesc!

sâmbătă, 5 martie 2011

ANUNŢ


Biroul de catehizare al Protopopiatului Piatra-Neamţ
roagă toţi preoţii din protopopiat care au în derulare Proiectul "Hristos împărtăşit copiilor" sau alte programe (cateheze pentru adulţi, cateheze pentru copii cu dizabilităţi, cateheze pentru situaţii sociale deosebite) şi seminarii cu copiii, tinerii şi adulţi, exceptând acţiunile ATOR Piatra-Neamţ, să anunţe activităţile până la 1 aprilie 2011 preotului coordonator Zaharia Ştefan, sau printr-un mesaj scris - o carte de vizită - în cutiuţa poştală din sediul protoeriei.


Ce trebuie să conţină "cartea de vizită"?
Numele complet al parohiei, numele proiectului catehetic, numărul de catehumeni implicaţi, programul de cateheze, date de contact (numele catehetului, număr de telefon, e-mail folosit uzual), alte date care consideraţi că pot fi relevante pentru cunoaşterea activităţilor dumneavoastră.
Exemplu de carte de vizită a parohiei:
Parohia "Sfântul Nicolae" Conţeşti-Girov, Proiectul HIC, 15, Duminica, ora 12.00, Preot Zaharia Ştefan, 07XXYYYYYY, stefza2@gmail.com, blogul parohiei (sau alte date).


Dacă există parohii care au încheiate parteneriate educaţionale cu şcoli sau alte instituţii pentru promovarea valorilor morale şi religioase ale Bisericii Ortodoxe Române, să ne ofere o copie ale acestor documente.

Vă rugăm de asemenea să ne oferiţi (pe suport electronic) fotografii sau copii ale unor materiale folosite de dumneavoastră în promovarea sau organizarea catehezelor sau seminariilor, pentru a avea o bază comună.