vineri, 30 martie 2018

Împreună să ne amintim de Unire

Fiindcă avem în fiecare an un concurs legat de activitatea catehetică parohială, ce se desfăşoară la nivel naţional, vă oferim aici un interviu cu Părintele Sorin Paul Vieru, de la Parohia Precista 3 Piatra-Neamţ, participantă la Concursul naţional de creaţie Unirea: libertate și unitate, etapa pe protopopiat.

- Preacucernice părinte Sorin vă rugăm să ne spuneţi câteva idei despre activitatea dumneavoastră!
- În fiecare parohie sunt mai multe segmente pe care se lucrează: slujbe, activități filantropice, ajutorarea bătrânilor, oră de cateheză pentru copii, tipărirea de învățături folositoare sufletului, etc. În parohia noastră rămânea un sector neacoperit: activități cu tinerii. Cu sprijin dumnezeiesc şi cu proiecţiile noastre am organizat o în ultimii ani mai multe activităţi catehetice şi misionare.
- Stau mărturii situl parohiei şi presa, care a consemnat parte din acţiuni. Vrem să ne spuneţi cum aţi organizat concursul cultural-artistic din acest an.
- Prin rânduiala lui Dumnezeu și a Maicii Domnului ne-am gândit să organizăm în perioada 7 - 12 ianuarie 2018 Tabăra de iarnă ”Scăricica”: ÎMPREUNĂ SĂ NE AMINTIM DE UNIRE. Aşa am apelat la o enoriașă din parohie, sora Elena A., care deține un centru social în satul Scăricica și i-am propus organizarea unei tabere de copii și tineri, cu vârsta de peste 10 ani.
- Aţi pornit singur la acest drum sau aţi avut suport de la cei din jur?
- Împreună cu doamna preoteasă și cu copiii noştri am planificat tabăra şi am mers pe tema comemorării celor 100 de ani de la Marea Unire. Fetele noastre cele mari au compus imnul taberei, pentru ateliere am apelat la profesori iar la buna desfășurare a activităților am fost ajutat de patru voluntari.
- Cum a debutat tabăra? Este ceva inedit în zona noastră, o tabără culturală are multe cerinţe.
- Da, dar încă din prima zi când au sosit tinerii, a început să curgă totul de la sine. Timp de aproape o săpătămână am fost o mare familie. Am cântat cântece patriotice, am lucrat meșteșuguri populare, am învățat să facem fotografii, am avut și o lecție de istorie despre Marea Unire, am pictat, am pus în acțiune o piesă de teatru, ne-am rugat împreună... A fost o experiență deosebit de frumoasă în care am învățat un lucru: copiii, tinerii în general, vor să redescopere lumea reală și frumoasă a prieteniei și a tinereții. Mai trebuie spus că în activitatea noastră au fost incluși și copii ce locuiesc permanent la Centrul Social ”Pelerini ai darului” unde am fost cazați.
- Aţi avut invitaţi şi din afara familiei şi a prietenilor apropiaţi?
- Voluntarii noştri au fost tinerii: Lupei Iustin, Alexandroaie Maria-Magdalena, Sarsaniuc Teodora, C. Constantin, iar parteneri ne-au fost ostenitorii: Amariei Elena - director Asociația ”Pelerini ai darului”, Olindaru Ana - pictor, Otavă Maria - meșter popular, George Țifui - profesor de istorie, Diaconescu Iulia - profesor de teatru, Antohi Lăcrămioara - profesor de muzică, Părintele Arhimandrit Mihail Serafim - starețul Mănăstirii Bisericani şi Oana Nichifor - foto editor la Doxologia.ro.
- Părinte, câţi copii au luat parte la acest proiect?
- 42!
- Fascinant. Părinte, dacă ar fi să alegeţi o propoziţie de concluzie, un gând sau o maximă pentru acest proiect, care ar fi?
- Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Sărutmâna părinte!

Forografii şi informaţii oferite de Părintele Sorin Paul Vieru. Articol: Pr. Ştefan Zaharia.

Micii creştini de azi - marii creştini de mâine!

La Biserica „Sfântul Gheorghe” a Parohiei Bicaz Oraş 1 a fost organizată miercuri, 28 martie 2018, cea de-a 9-a ediţie a Concursului judeţean „Micii creştini”, pentru elevii din ciclul preşcolar. Tema principală a fost Praznicul împărătesc al Învierii Domnului.

Cei șaizeci de copii au alcătuit cele douăsprezece echipaje numite: Îngerașii Romașcani de la GPP Muguri de lumină Roman, Micii îngerași de la Școala Gimnazială V. Alecsandri Roman, Aripi de înger de la GPP Nr. 2 Târgu Neamț, Românașii credincioși de la GPP Nr. 9 Piatra-Neamț, Îngerașii de la GPP Nr. 8 Piatra-Neamț, Prietenii îngerașilor de la GPP Nr. 5 Piatra-Neamț, Mici Pelerini de la GPP Spiru Haret Piatra-Neamț, Îngerii fericiți de la GPN Nr. 13 Piatra-Neamț, Prietenii lui Hristos de la GPP Floare de colț Piatra-Neamț, Copiii lui Hristos de la GPP Nr. 12 Piatra-Neamț, Îngerii Luminii de la GPN Bicazu Ardelean și Creștinii Bicazului de la GPP Lumea Copiilor Bicaz.
Proba teoretică a constat în definirea de termeni religioși, întrebări, ghicitori, recunoașterea unor povestiri după imagini și răspunsuri la întrebări din povești cu precizarea moralei, proba practică a cuprins efectuarea semnului sfintei cruci, recunoașterea imaginii unei biserici dintr-un tablou cu clădiri diverse și refacerea unei imagini cu tematică religioasă din piese de puzzle, proba artistică i-a provocat pe copii să rostească o rugăciune, proba de creativitate a oferit copiilor posibilitatea de a decora simbolul pascal – oul roșu.
 Concursul a conținut și o probă distractivă – parcurgerea unui traseu aplicativ, care nu s-a punctat, ci a oferit preșcolarilor un moment de răgaz până la premiere.
Juriul alcătuit din preotul paroh Gheorghe Mihalache, doamna Paula Stăcescu, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bicaz, doamna Alina Suciu, director adjunct, doamna Dana Stoleru coordonatorul GPP Muguri de lumină Roman, doamna profesor pentru învățământul primar, Petronela Dărâmătură de la GPP Nr. 2 Târgu-Neamț, domnul Nicolae Sălăgean, primarul orașului Bicaz, preotul Ștefan Zaharia, coordonatorul Biroului de catehizare al Protopopiatului Piatra-Neamț și doamna inspector, Rodica Vădeanu au hotărât ca trei dintre grupe să primească premiul al II-lea, iar celelalte nouă premiul I.
Toți copiii au fost recompensați de către părintele paroh Gheorghe Mihalache cu aceleași daruri și imediat după concurs au luat parte alături de părinți și educatori la o agapă în casa socială a parohei Bicaz Oraș 1.

Mărturii ale invitaților:
Părintele Ștefan Zaharia
„Vin de mulți ani la Bicaz și am ocazia să văd în fiecare an bucuria de pe chipurile copiilor. Merg în multe unități școlare din zona Piatra-Neamț pentru că partea de cateheză acoperă peste 130 de parohii, multe fiind angrenate în parteneriate educaționale. Am avut posibilitatea să iau parte la activități frumoase și bine organizate și mă încântă continuitatea acestui proiect de la Bicaz.
Doamna Rodica Savu și părintele Gheorghe Mihalache adună în fiecare an un buchet de copii alături de părinții lor, care sunt o mărturie a credinței trăită și înțeleasă la nivelul fiecăruia. Emoțiile sunt ale tuturor, și ale părinților și îndrumătorilor deopotrivă cu ale membrilor juriului și de ce nu ale copiilor, care vor confirma în viitor bucuria participării prin mărturia credinței, prin apartenența rostită și dovedită de fapte la Ortodoxie.”
Primarul Nicolae Sălăgean
„Pentru mine, și de această dată, participarea la această activitate a însemnat enorm fiindcă mi-am umplut sufletul de bucurie. Am rămas plăcut suprins de nivelul la care s-au prezentat acești minunați copilași, dovadă că munca din unitățile noastre de învățământ se face cu foarte multă responsabilitate. Și pentru acest motiv și pentru multe altele felicităm și stimăm toate cadrele didactice. Cred că toți participanții vor pleca de la Bicaz cu amintiri frumoase și vor povesti despre organizarea bună și premiile consistente de care s-au bucurat.”
Părintele paroh Gheorghe Mihalache
„Mici creștini, voi veți deveni mari creștini, cu viață frumoasă, cu împliniri, fiind izvor de bucurie părinților voștri care v-au născut și crescut, bucurie educatorilor voștri care au insistat să primiți învățături bune și folositoare pentru viață. Să nu uitați să pomeniți la sfintele voastre rugăciuni pe părinții care vă cresc frumos, adică au grijă să primiți cele necesare dezvoltării trupești și cele bune creșterii voastre duhovnicești. Astfel viața va deveni și mai frumoasă.”
Acest concurs este rodul parteneriatului dintre parohia Bicaz Oraș 1 prin parohul Gheorghe Mihalache și doamna profesor pentru învățământul primar Rodica Savu de la Școala Gimnazială Nr. 1 Bicaz.

Articol prezentat în mai multe publicaţii locale, regionale şi naţionale.

Info catehetic, nr. 2/2018

În toate protopopiatele eparhiei Iașilor este prezentat în lunile martie-aprilie 2018 al doilea număr din publicația media "Info catehetic".

Acest nou material aduce în vederea preoţilor următoarele proiecte şi lucrări:

- Programa catehetică pentru parohii 2018, lucrare coordonată de Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor, a fost publicată la Editura Doxologia, având descriere CIP și cod ISBN și referințele de specialitate ale Pr. Prof. univ. Dr. Vasile Gordon și Prof. univ. Dr. Constantin Cucoş.
Sub motto-ul „Unitatea credinţei și împărtășirea Sfântului Duh”, programa prezintă un cadru pastoral-metodic, cu recomandări pertinente privind redactarea catehezelor şi modalităţile optime pentru desfăşurarea propriu-zisă a catehizării. Ca o noutate, la temele teologice au fost introduse câteva repere scripturistice, patristice, teologice şi liturgice, iar la temele cu caracter istoric repere cronologice, biografice şi istorice.
- Informaţii despre situaţia trainingurilor şi a catehezele demonstrative din cercurile pastorale în fiecare dintre cel trei judeţe: Botoşani, Iaşi şi Neamţ;
- Prezentarea noilor numere ale publicației Cuvânt catehetic:  Nr. 1 (25) Ianuarie 2018: „Calendarul creştin ortodox” şi Nr. 2 (26) Februarie 2018: „Pomenirile pentru cei adormiţi”;
- organizarea Concursului Național Cultural-Artistic „Unirea: Libertate și unitate” în protopopiate şi la nivel eparhial;
- o meditaţie la Postul Mare – timp catehetic;
Modele de cateheţi: Sfântul Gheorghe Pelerinul şi Sfântul Iosif cel Milostiv.