marți, 26 aprilie 2016

"Şcoala Altfel" în Protopopiatul Piatra-Neamţ

Programul numit „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” este dedicat activităților educative extracurriculare și extrașcolare. Proiectele din acest program se pot organiza și în consorțiile școlare, în parteneriat cu alte unități de învățământ, cu organizații neguvernamentale, cu palatele și cluburile copiilor, cu cluburile sportive școlare, cu direcțiile de tineret și sport, cu taberele școlare, cu instituții culturale și științifice (institute de cercetări, instituții de învățământ superior etc.), cu poliția, jandarmeria, inspectoratele pentru situații de urgență, cu direcțiile de sănătate publică, agențiile pentru protecția mediului etc.
În săptămâna 18-22 aprilie 2016 profesorii de Religie şi majoritatea preoţilor şi din Protopopiatul Piatra-Neamţ au fost implicaţi în activităţi comune ale parohiilor pe care le păstoresc cu instituţiile de învăţământ partenere.
Cele mai multe activităţi au fost cele de tip excursii, acţiuni caritativ-filantropice şi educaţie comunitară.
În Parohia Bicaz  a fost organizat luni, 18 aprilie 2016, Concursul Judeţean de Educaţie Religioasă „Micii creştini”, ajuns la cea de a şaptea ediţie. Acest concurs este rodul parteneriatului educaţional dintre Parohia Bicaz şi Grădiniţa cu Program Prelungit din localitate şi este organizat prin strădania părintelui Gheorghe Mihalache şi a doamnei educator Rodica Savu (vezi http://www.doxologia.ro/arhiepiscopia-iasilor/56-de-copii-participanti-la-concursul-judetean-de-educatie-religioasa-micii).
Un grup de elevi din Şcoala Gimnazială "Prof. Gheorghe Dumitreasa" Girov a parcurs un traseu turistic şi religios marţi, 19 aprilie 2016, alături de doamna director Florentina Molcăluţ, profesorii Mihaela Lisenche şi Cristian Bordei şi preotul Ştefan Zaharia (parohia Conţeşti). Girovenii au avut prilejul să se plimbe pe lacul Bicaz, să viziteze biserica parohiei Buhalniţa, fost vatră monahală cu o istorie impresionantă, şi mănăstirile Durău şi Petru Vodă.
O activitate ce face parte din proiectul social "Aproape de semenii mei", a fost iniţiată de elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Bicaz. Doamna director Paula Stăcescu, profesorii Ionuţ Angel Balmoş, Iustina Andronic, Hortensia Moraru, Carmen Popa şi Brânduşa Amariei alături de câţiva reprezentanţi ai elevilor au donat alimente persoanelor vârstnice găzduite de Centrul socio-medical de la Ceahlău şi secţiei de pediatrie a Spitalului "Sfântul Nicolae" din Bicaz.
Diferite concursuri, expoziţii şi conferinţe au fost organizate şi în şcolile şi parohiile din protopopiat, tema preferată fiind celebrarea sfintelor sărbători pascale.