La sediul Protopopiatului Piatra-Neamţ a fost organizat luni, 30 mai 2016, un training catehetic la care au luat parte cei 15 preoţi care vor susţine cateheze demonstrative, în luna iunie, în cercurile pastoral-misionare.
Această întâlnire, dirijată de Preotul Inspector eparhial Bodan Racu, a avut ca tematică organizarea catehezelor din programa catehetica a anului 2016, fiecare dintre preoţii care vor susţine cateheze prezentând câte două proiecte de activitate catehetică.
S-au discutat pe rând nevoile specifice pentru cateheza parohială, metodele de învăţare şi tehnici interactive folosite în activităţile de învăţare.
Preotul Ştefan Zaharia, responsabilul Biroului de catehizare
Când vorbim şi organizăm o cateheză, plecăm de la premisa că ea este un dialog condus de preot şi realizat prin contribuţia tuturor participanţilor, în cadrul căruia catehetul are rolul de a concluziona ideile surprinse şi de a evidenţia progresul în ceea ce priveşte dobândirea de noi cunoştinţe.
Tratarea nu este şi nu trebuie să devină un monolog ci, cu ajutorul metodelor de prezentare a conţinuturilor, îl capacităm pe preot să devină îndrumător, prin convorbire, către învăţătură, implicând activ pe participanţii la cateheză.
Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că aplicarea devine o “temă” pentru acasă, care va fi aplicată vieţii cotidiene şi care poate fi evaluată ulterior, la un termen stabilit de comun acord.

Catehezele din protopopiatul nostru vor fi organizate în perioada 10-22 iunie 2016 de către preoţii parohiilor Gura-Văii Deal, Oşlobeni, Băluşeşti, “Sfântul Gheorghe” Piatra-Neamţ, Speranţa, Bicaz oraş 2, Bicaz Ardelean, Pârâul Frunţii, Unghi, Certieni, Bordea, Cazaci, Dumbrava Roşie 2, Agârcia şi de către preotul misionar al Centrului Social “Împreună” Piatra-Neamţ.