Conceptul de tabără în curtea propriei case pare la prima vedere uşor forţat. Ne-am format credinţa că o tabără înseamnă obligatoriu distanţe mari de parcurs, cheltuieli şi foarte mari griji.
În Arhiepiscopia Iaşilor, Sectorul de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală a implementat un proiect care pleacă tocmai de la conceptul de tabără acasă. Proiectul „Tabăra din pridvorul satului“ a început în vara anului 2012, prin organizarea de tabere pentru copiii din patru parohii sărace ale Arhiepiscopiei Iaşilor şi a continuat în vara anului 2013 (iulie şi august), în alte opt parohii. În Protopopiatul Piatra Neamţ, beneficiare au fost parohiile din Cut şi Bodeşti. Şi în 2014 acest proiect s-a bucurat de un real succes, pe lângă cele două parohii amintite, tabăra fiind organizată şi în parohia Izvorul Muntelui.
La Tabăra din pridvorul satului „Izvorul Muntelui”, desfăşurată în perioada 25-29 august 2014, au participat 65 copii din parohiile Izvorul Muntelui şi Bicaz oraş 2, prin bunăvoinţa şi directa implicare a preoţilor Daniel Dosoftei şi Mihail Popa.
Copiii au participat la o serie de ateliere recreative, de dobândire a unor aptitudini şi de hand-made: Tir cu arcul, Muzică, Comunicare şi origami şi împletire de cruciuliţe.
Au fost incluse în program şi activităţi sportive şi multe jocuri. Copiii au scris o „scrisoare lui Dumnezeu” şi au învăţat care este rolul rugăciunii în viaţa unui bun creştin.
Programul taberei ne-a fost relaltat de părintele Daniel Dosoftei: „Am avut plimbare cu vaporul, drumeţie în pădure, vânătoarea de comori, rugăciune de dimineaţă şi de seară. În fiecare zi s-a slujit Sfânta Liturghie, toţi copiii s-au spovedit şi s-au împărtăşit în ultima zi în biserica din Izvorul Muntelui. În comoara pe care au câştigat-o în urma unui joc fiecare a găsit câte un ghiozdan plin cu rechizite pentru noul an şcolar şi dulciuri. Echipa de voluntari a fost formată din 8 tineri, care au bucurat prin joc şi activităţi diverse copiii acestor parohii. Mulţi dintre ei au posibilităţi financiare reduse şi această tabără a fost prima din vieţile lor.”
Detalii despre acţiunile proiectului ne-a oferit domnul Marian Dumitru Rugină, directorul acestei tabere: „Bucuria noastră este mare când vedem curtea Bisericii plină de copii, care se bucura nespus, se roagă, învaţă să împletească cruciuliţe. Pe scurt învaţă să devina mai buni. Sunt ascultători şi plini de voioşie. Unii dintre ei au o situaţie dificilă acasă, iar venind aici capătă încredere şi bucurie din această comuniune care se înfiripă între ei. Activităţile sunt diverse şi menite să îi capteze, să îi unească şi să rămână prieteni buni din aceasta experienţă a taberei în sat”.
Tabere de creaţie şi întâlniri cu tinerii
În cursul verii au fost organizate şi tabere de creaţie în alte parohii din Protopopiatul Piatra-Neamţ, la Dumbrava-Roşie 2 (Tabăra „Byzantion”) şi Izvoare (Tabăra „Ars Sacra”), în parteneriat cu Asociaţia Culturală Arte.ro. În aceste tabere sute de copiii au fost introduşi în tainele iconografiei şi a confecţionării de obiecte bisericeşti şi au luat parte la pelerinaje în judeţul Neamţ.
De asemenea în protopopiat mai multe parohii au dezvoltat proiecte educaţionale pentru copii, parohia Precista 3 numărându-se printre ele: „Am organizat întâlniri cu micii noştri creştini, pe diferite teme, unele propuse de noi, altele de ei. Am încercat să răspundem la întrebările şi frământările lor şi acest tip de colaborare îl permanentizăm cu broşuri care conţin rezumatele acestor întâlniri. Săptămânal organizăm şi o seară de rugăciune, la care se înscriu din ce în ce mai mulţi copii şi tineri, care doresc să fie cât mai des în spaţiul atemporal şi sfinţitor al Bisericii”, ne-a mărturisit părintele paroh Sorin Paul Vieru.
O comunitate sănătoasă creşte din copilărie
Aşadar o tabără nu înseamnă obligatoriu distanţe mari de parcurs, cheltuieli şi foarte mari griji, chiar dacă ultimele două aspecte nu sunt de neglijat. Indiferent de forma în care apreciezi un copil sau încerci să îl pui în valoare, Dumnezeu înmulţeşte ajutorul şi roadele acestor eforturi vor creşte în dezvoltarea unor comunităţi care îşi trăiesc vieţile corect, decent şi moral.