luni, 15 aprilie 2019

Concursul Naţional Catehetic „Hristos, sufletul satului meu”, la faza locală

Joi, 18 aprilie 2019, în sediul Protopopiatului Piatra-Neamţ va fi organizată faza locală a Concursului Naţional Catehetic „Hristos, sufletul satului meu”.
Vor lua parte reprezentanţi ale celor nouă echipe de proiecte catehetice care au înscris lucrări cu conținut teoretic şi lucrări cu caracter practic.
Cele nouă proiecte au fost elaborate şi organizate de parohiile Precista III, Bodeşti, Bodeştii de Jos, Conţeşti-Girov, Dumbrava Roşie II, Hârţeşti, Mărgineni II, Talpa şi de Asociaţia Tineretul Ortodox Român – filiala Piatra-Neamţ.
Juriul este alcătuit din Părintele Camelian Gurbet, coordonatorul Biroului de catehizare al Protopopiatului Roznov, Părintele Sorin Amariei Cosma, profesor de Religie Ortodoxă, doamna Ionela Vasiliu, profesor de Limba şi literatura română şi doamna Mihaela Zânica, profesor de Arte Plastice.
Conform dispoziţiei Părintelui Protopop Valentin Tofan, vor fi premiate toate proiectele, iar cel care va aduna cel mai mare punctaj va reprezenta Protopopiatul Piatra-Neamţ la faza eparhială a Concursului Naţional Catehetic „Hristos, sufletul satului meu”.

luni, 21 ianuarie 2019

Info catehetic ianuarie 2019

Materialul "Info catehetic" - ediţia din ianuarie 2019 face o trecere în revistă a echipei, proiectelor şi activităţilor Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor în anul 2018, prezintă tematica Programei catehetice 2019, Cadrul Concursului Național Catehetic "Hristos: sufletul satului meu" şi cele două training-uri catehetice ce vor fi organizate în protopopiate în anul în curs.
Materialul va fi prezentat la şedinţele din protopopiatele Arhiepiscopiei Iaşilor din lunile ianuarie sau februarie 2019.