În perioada vacanţei mari, unele dintre parohiile Protopopiatului Piatra Neamţ au organizat şcoli de vară, cu scopul de a oferi copiilor şi tinerilor o perspectivă comunitară, creştină şi morală asupra lumii în care trăim, activităţi catehetice, care au conştientizat participanţii de valorile umane şi duhovniceşti pe care le au ca membri ai Bisericii şi întâlniri încadrate în proiectele naţionale şi eparhiale.
Parohia Ivaneş, prin preotul paroh Constantin Poloşan şi colaboratorii educaţionali, a organizat două şcoli de vară, una în perioada 25-30 iunie 2018, la care au participat 40 de elevi, cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, şi una în perioada 27 august-1 septembrie 2018, pentru 30 de tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani. Activităţile acestor tabere au fost prezentate pe larg în alte ediţii ale „Ziarului Lumina”, ediţia de Moldova.
Parohia Talpa a organizat o serie de activităţi catehetice pentru adulţi în decursul verii cu teme diverse, dintre care amintim: „Iubirea aproapelui - forme şi aplicare” şi „Mărturisitori creştini ortodocşi în perioada comunistă”. Părintele paroh Cristian Petru Hanganu ne-a declarat: „Am continuat tradiţia vizionării de filme documentare sau tematice, pentru a lansa un dialog cu enoriaşii adulţi care să ne conducă spre învăţare, spre conştientizarea trăirii Ortodoxiei. În această vară am vizitat diferite obiective din ţară, prilej cu care am abordat învăţături de credinţă şi teme iconografice şi am organizat şi activităţi recreative pentru copii şi tineri”.
Părintele paroh Andrei Todiraşcu a desfăşurat în Parohia Dochia, în fiecare sâmbătă din această vară, un program catehetic pentru 25 de copii şi tineri, care au parcurs Mica Biblie. Copiii au fost împărţiţi în două grupe de vârstă: majoritatea între 6 şi 11 ani, iar ceilalţi între 12 şi 16 ani.
În Parohia Speranţa, din 20 mai 2018, părintele George-Ovidiu Chiriţa editează o foaie parohială săptămânală, distribuită la biserica şi publicată şi pe site-ul parohiei. Conţine învăţături din Apostolul şi Evanghelia duminicală, despre sărbătorile şi sfinţii de peste săptămână, citate din sfinţii scriitori pomeniţi şi anunţuri de interes obştesc. Părintele ne dezvăluie şi următorul proiect: „Odată cu începutul anului bisericesc, am demarat un ciclu de cateheze cu credincioşii prezenţi la slujba de duminică, tâlcuind şi explicând rugăciunile pe care le citesc, le ascultă sau le cântă cel mai frecvent credincioşii. Am debutat cu importanţa rugăciunii citite şi a celei liturgice şi continuăm cu rugăciunile de dimineaţă”.
În Parohia „Sfinţii Voievozi” - Girov, în perioada iunie-august 2018, aproximativ 25 de enoriaşi adulţi au luat parte la catehezele din cadrul programei eparhiale, împărţite în mai multe întâlniri. Părintele paroh Constantin Afrăsiloaia are în derulare şi un program săptămânal care cuprinde slujirea Acatistului şi cateheze privind lectura Sfintei Scripturi, în fiecare după-amiază de joi.
Părintele paroh Andrei Armanu a susţinut în Parohia Bistra două cateheze pentru copii, câte una în lunile iulie şi august ale acestui an, cu temele „Cinstirea şi respectarea părinţilor”, extinsă la cinstirea înaintaşilor, în contextul sărbătorii Centenarului de la Marea Unire, şi „Unirea de la 1600 şi Unirea de la 1918”. Copiii au fost receptivi şi implicaţi în derularea activităţilor în timpul frumos petrecut în biserică. Întâlnirile au fost însoţite de timpi de comunicare şi împărtăşirea experienţelor.
În primele două săptămâni ale lunii august 2018, parohiile Vaduri I, Preluca şi Ghigoieşti, prin preoţii Mircea Păduraru-Bobric, Claudiu Panainte şi Codrin Constantin Balan, în colaborare cu Grădiniţa cu Program Prelungit „Floare de Colţ” a Şcolii Gimnaziale „Daniela Cuciuc” din Piatra Neamţ, Grădiniţa Colegiului Tehnologic „Spiru Haret” Piatra Neamţ şi Şcoala Gimnazială „Iulia Hălăucescu” Tarcău, prin profesorii de învăţământ preşcolar Ana-Maria Balan, Gica-Nadia Ionescu, Iulia Panainte şi Carmen Lucia Păduraru-Bobric, au desfăşurat activităţi educative si moral-religioase la Parohia Vădurele, în cadrul parteneriatului „Activităţi de vară în curtea bisericii”. Au participat 30 de copii, preşcolari şi şcolari, majoritatea din familii cu posibilităţi reduse şi cu risc de abandon şcolar.
În perioada 21-29 august 2018, Parohia Dobreni a organizat Şcoala de vară „Bucuria tinerilor”, pentru un grup de 25 de copii şi tineri cu vârste între 10 şi 18 ani. Dintre temele susţinute de părintele paroh Nicolae Coşofreţ amintim pe cele legate de modul cum văd tinerii relaţia cu Biserica şi cu preotul şi bucuria descoperirilor prin lectură, prilej cu care au fost făcute recomandări de cărţi în biblioteca bisericii. Parte din program au fost şi slujirea Sfintei Liturghii şi activităţile recreative, care au dat valoare sufletului şi relaţiilor dintre participanţi. Această şcoală de vară vine ca o prelungire a proiectului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, la care iau parte tinerii din Dobreni.
În ceea ce priveşte activitatea responsabilului cu cateheza, am vizitat parohiile care au programe catehetice şi am oferit consultanţă în organizarea unora dintre proiectele desfăşurate în cursul acestei veri. Şi fiindcă şi în parohia noastră, Conţeşti-Girov, suntem angrenaţi în aceste tipuri de activităţi, vă înştiinţez că din luna iunie a acestui an derulăm un program catehetic pentru copii şi tineri. Temele propuse sunt preluate din proiectul naţional „Hristos împărtăşit copiilor” şi din proiectul catehetic parohial „Împreună pentru împreună”. Modul de prezentare este interactiv, catehezele fiind susţinute şi de către unii invitaţi ai parohiei, persoane angrenate în activităţi catehetice. De asemenea şi persoanele adulte din parohie iau parte la catehezele propuse în programa catehetică eparhială „Unitatea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh”. Necesitatea de informare a omului este absolut firească şi noi răspundem prin cateheză unor deprinderi ce au nevoie de argumente şi de înţelegere. Comparativ cu anii trecuţi cateheza actuală nu aduce doar o masă de informaţii, ci şi un adaos de clarificări absolut necesare. Vârsta copiilor şi a tinerilor nu este restricţionată de număr. În ceea ce îi priveşte pe credincioşii adulţi, am pornit de la dorinţa de a fi conştienţi de rolul învăţăturilor Bisericii în viaţa personală şi a comunităţii noastre, de dezvoltarea respectului faţă de cele sfinte şi de la interesul pentru interiorizarea valorilor religioase în vederea permanentei deveniri duhovniceşti. Acest demers catehetic are în vedere cuprinderea tematicii din Programa eparhială pentru anul 2018 şi câteva teme de interes legate de realităţile practice ale comportamentului nostru religios. La acest program participă persoanele adulte din parohia noastră, dornice de clarificarea unor noţiuni despre credinţa ortodoxă şi de îmbunătăţirea vieţii lor duhovniceşti. Tot din dorinţa de a păstra linia de informare şi de sădire a valorilor vieţii duhovniceşti, edităm lunar o foaie parohială generală şi de patru ori pe an un supliment al foii parohiale, pentru copii şi tineri, ambele fiind disponibile atât tipărite, cât şi în format electronic.