A 10-a ediţie a Congresului Naţional „Hristos împărtăşit copiilor” s-a desfășurat în perioada 19-20 septembrie 2017, la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman.
fotografie de grup: sursa - Basilica.ro
În deschidere, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat: „Recunoştinţă pentru împliniri, speranţă pentru viitor”. La Congresul aniversar „Hristos împărtăşit copiilor” au participat reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale, ai Fundaţiei World Vision România (parteneră a Patriarhiei Române în desfăşurarea acestui proiect), precum şi inspectorii de la eparhiile din ţară şi din străinătate, care răspund de lucrarea catehetică.
Au fost analizate rezultatele Programului naţional catehetic «Hristos împărtăşit copiilor» din ultimii 10 ani şi prezentată perspectiva educaţiei şi formării tinerilor şi copiilor.
Părintele dr. Constantin Naclad, inspector patriarhal, coordonatorul proiectului „Hristos împărtăşit copiilor”, a prezentat raportul de activitate pe anul 2016-2017 pentru programul „Hristos împărtăşit copiilor” şi Concursul naţional de creaţie „Icoana şi Şcoala mărturisirii” iar până spre seară au fost prezentate şi dezbătute rapoartele de activitate ale eparhiilor şi s-au făcut propuneri privitoare la: colaborarea dintre Biserică, Şcoală şi Familie; la colaborarea dintre preot, profesor de religie şi catehet; revizuire a ghidurile catehetice etc.
Pr. dr. Bogdan Racu
Miercuri au fost discutate concursul național patriarhal 2018, ce va avea profil cultural-artistic, organizarea congresului de anul viitor și s-au formulat concluziile lucrărilor din cele două zile.
Arhiepiscopia Iașilor a fost reprezentată de Pr. dr. Bogdan Racu, inspectorul eparhial, și echipa Departamentului de comunicare al Biroului pentru catehizare: Pr. Marius Ionuț Tabarcea (Pașcani) și Pr. Ștefan Zaharia (Piatra-Neamț).
Raportul eparhiei noastre a cuprins un film de prezentare și un material scris cu proiectele și activitățile catehetice din perioada octombrie 2016-septembrie 2017.
Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei