Parohia Precista 3 din Piatra-Neamț va reprezenta anul
acesta Protopopiatul Piatra-Neamț la faza eparhială a Concursului Naţional de
Creaţie „Icoana şi Şcoala mărturisirii”.
Părintele Sorin Paul Vieru şi 11 copii din
Piatra-Neamţ au organizat în perioada 1 ianuarie – 27 martie 2017 proiectul „Am
întâlnit o icoană vie”, în contextul Anului omagial al sfintelor icoane, al
iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul
și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, în Patriarhia Română.
Echipa de implementare a proiectului a fost alcătuită
din copiii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 16 ani, de la ora de cateheză
săptămânală din parohie şi şi de la ora de cateheză din Centrul de copii „WKMS
– Să-i ajutăm iubindu-i” din Piatra-Neamţ. Acţiunile din proiect s-au
desfăşurat în parohia „Acoperământul Maicii Domnului” Precista 3, Şcoala
Gimnazială „Nicu Albu” Piatra-Neamţ şi în Centrul de copii „WKMS – Să-i ajutăm
iubindu-i”.
Părintele Sorin Paul Vieru ne-a oferit câteva detalii
despre acest proiect:
Dat fiind faptul că anul 2017 a fost rânduit de
Patriarhia Română se fie şi spre amintirea mărturisitorilor şi prigoniţilor din
timpul perioadei comuniste, ne-am propus un proiect mai curajos. Impreună cu
participanţii orei de cateheză ne-am gândit să realizăm o mică cărticică sau
broşură cu interviuri luate persoanelor care au suferit în temniţe sau au
cunoscut astfel de oameni chinuiţi şi prigoniţi pentru credinţa şi iubirea lor
de neam. Primul pas a fost identificarea unor astfel de mărturisitori în
comunitate sau în regiune. Pasul 2 a constat în realizarea unei broşuri cu o
mică introducere despre comunism. Pentru a înţelege mai bine copiii despre acea
perioadă au primit „ca temă pentru acasă” să aprofundeze aceste date istorice.
Ultimul pas a constat în realizarea cărţii propriu-zise. Fiecare copil a avut
de pregătit un set de 20 de întrebări despre această temă.
Am format 3 echipe care au luat interviuri doamnei
Aspazia Oţel-Petrescu din Roman (14 de închisoare), domnului Constantin Roibu
din Piatra-Neamţ (ucenic al Părintelui Daniil Sandu Tudor de la Rarău), şi
domnului Vasile Cuiejdeanu din Piatra-Neamţ (care ne-a vorbit despre comunism
în general). Ne-am dorit de asemenea să vorbim şi cu Maica Mina de la
Mănăstirea Diaconeşti, din Bacău, fostă colegă de celulă a doameni Aspazia
Oţel-Petrescu, dar starea de sănătate a macii nu ne-a permis acest deziderat.
Am realizat scenariul proiectului în luna ianuarie,
iar pe parcursul lunii februarie am luat interviurile şi am tipărit cartea, pe
care am lansat-o oficial în ziua de 5 martie 2017, copiii prezentând în faţa
invitaţilor lucrarea pe care au săvârşit-o în mod efectiv. Întrebările,
interviurile, transcrierea, desenele pentru coperţi s-au făcut integral de
copii. Numai de aşezarea în pagină şi tipărirea ei s-a ocupat parohia.Timp de
două săptămâni micii noştrii autori au valorificat aceste publicaţii, în
primele zile de la lansare fiind vândute peste 150 de exemplare.
Cel mai mare impact al proiectului a fost asupra
copiilor participanţi. Una din fetele care au luat interviu doamnei Aspazia a
mărturisit că a fost o întâlnire ce i-a schimbat modul de a vedea viaţa şi a
avea nădăjde în Dumnezeu în orice împrejurare a vieţii. Nu trebuie uitaţi cei
prezenţi la lansarea cărţii în paraclisul parohial. Şi cred că cel mai mare
impact l-au resimţit colegii de şcoală ai copiilor participanţi, care au
primit aceste cărţi.
În ceea ce priveşte opinia publică am constatat un
număr mare de accesări ale articolului despre acest proiect al nostru publicat
pe portalul doxologia.ro.”
Verificarea eligibilităţii portofoliului de proiect a
revenit comisiei formată la nivelul protopopiatului Piatra-Neamţ din
Coordonatorul Biroului de catehizare parohială al Protopopiatului Piatra-Neamţ,
Preotul Ştefan Zaharia, Profesorul de Religie, Preotul Sorin Amariei Cosma,
Profesorul de Limba română, doamna Oana Podaru şi Profesorul de Educaţie
plastică, doamna Mihaela Zânica, care s-a reunit vineri, 7 aprilie 2017, în
paraclisul parohiei Precista 3 pentru prezentarea şi notarea lucrărilor.
Echipa de proiect dar şi cei prezenţi au fost premiaţi
de către Biroul de catehizare al Protopopiatului Piatra-Neamţ, urmând ca joi,
27 aprilie 2017, echipajul proiectului „Am întâlnit o icoană vie” să fie
prezent la Iaşi, la faza eparhială a Concursului Naţional de Creaţie „Icoana şi
Şcoala mărturisirii”.